Primul client al proiectului este compania de transport și logistică DSV, una dintre cele mai mari de pe plan local, care a anunțat că a contractat deja 10.000 metri pătrați în cadrul
“Acest lucru se întâmplă cu precădere în perioada sărbătorilor, când crește numărul campaniilor de promovare a diferitelor servicii și produse”, transmit analiștii Horváth & Partners
putea transmite Inspecției Muncii modificările din contractele de muncă ale angajaților generate de trecerea contribuțiilor sociale din sarcina companiei în sarcina angajatului, transmit
Din această cauză, cei 2.350 de angajați ai celor două entități TMK din România nu au primit salariile în martie, transmit reprezentanții confederației sindicale „Cartel Alfa”.
“Ținând cont de contextul geopolitic actual, ale cărui efecte deja s-au făcut simțite și pe BVB, doresc să transmit un îndemn la responsabilitate și cooperare între toți producătorii
Justice and Strong Institutions” se clasează în marja 101-200, iar în domeniile “Reduced Inequalities” și “Decent Work and Economic Growth”, UB se încadrează în marja 201-300”, transmit
încadrează în această categorie au la dispoziție încă șase luni în care pot depune dosare de solicitare a produselor de finanțare și garantare cu componentă de ajutor de stat, transmit
Managementul Roca Industry va ține informată piața cu privire la această etapă finală a Tranzacției”, a transmit Roca Industry marți seară la Bursa de Valori București.
a României a comunicat către Raiffeisen Bank hotărârea de aprobare pealabilă a doamnei Claudia Patricia Pendred în funcția de membru independent al Consiliul de Supraveghere”, transmit
Înscrierile la examen se fac în perioada 27 septembrie 2021 – 15 octombrie 2021 pe site-ul www.ccfiscali.ro și dosarele se transmit, în aceeași perioadă, prin servicii poștale cu