Investiția în centrul comercial din Craiova are loc în contextul în care SIF Oltenia și-a marcat în vara anului trecut exitul din firmele Prodplast Imobiliare (PPLI) și Nord SA (NORD
În noua sa poziție de director național al Kuehne – Nagel România, Plamen Penev l-a succedat pe Pierpaolo Sironi, care s-a pensionat în martie 2016, după ce a condus organizația
El a arătat că speră să ajungă la un acord cu Agenția de Protecție a Mediului din SUA în următoarele câteva săptămâni și că va face prima sa vizită oficială în Statele Unite, unde a
Suprafata sa totală este de 417 mp. Dintre cele trei, cel mai mare magazin este cel din Constanța, cu o suprafață de 520 mp, poziționat fiind pe strada Badea Cârțan, nr. 14.
într-o operă de artă contemporană și să se alăture astfel panopliei de artiști care au creat pentru Beck’s în ultimii 25 de ani”, spune Mihai Bonca, Director Marketing Bergenbier SA
racordare cu terasamentele, amenajarea albiilor în zona podurilor.
’’Intervențiile promovate de către Consiliul Județean Sălaj pentru drumurile județene aflate în administrarea sa
Grabar-Kitarovic este fostă asistent al secretarului general al NATO, fost ambasador al Croației în SUA și fost ministru de afaceri externe și europene în din 2005 până în 2008, când prioritatea sa
rămas pe locul 2 cu o cotă de piață de 9,7%, compania fiind afectată de declinul semnificativ al pieței PC-urilor destinate utilizatorilor finali și de concurența puternică în zona sa