publicat marți după amiază la Bursa de Valori București o notificare cu rezultatele ofertei publice de cumpărare de acțiuni emise de societate de către ofertantul Behboud Madadi, cel
Prima ediție a programului de educație antreprenorială din Startup Studio by Factory, de la Raiffeisen Bank a înregistrat un număr de 319 înscriși, dintre care 144 au participat la
Constantin Mareș, Executive Director IT, PMO & Transformation Office OTP Bank România, a fost numit director general adjunct și va coordona noua Divizie Digital, creată în cadrul strategiei
Acționarii Patria Bank vor discuta la următoarea adunare generală, din 18 octombrie, majorarea capitalului social cu maxim 19,73 milioane lei, până la suma de 331 milioane lei, prin
IMM-urile din economia locală încep să reia creșterea și să se apropie de ritmul din 2019, crede Antoaneta Curteanu, vicepreședinte al UniCredit Bank România. ”Da, segmentul IMM-urilor
Serviciul operațiuni cu numerar nu va mai fi disponibil la Raiffeisen Bank, banca susținând că această decizie vine în continuarea proiectului „agenții fără casierii”.
Raiffeisen Bank a plasat cu succes vineri, 25 noiembrie, o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei și a atras aproximativ 369 milioane lei, cu o maturitate de 5 ani, la un cupon
OTP Bank România a anunțat înființarea unui departament dedicat sustenabilității, care va coordona procesul de transformare a băncii prin acțiuni necesare implementării strategiei ESG
Raiffeisen Bank a finanțat cu 5 mil. lei construcția spitalului RoCordis din Timișoara, specializat în patologii cardiovasculare la adulți și copii, proiect condus de doctorul Gabriel