Consumatorii își doresc instrumente digitale intuitive, prietenoase și acces facil la finanțare, iar integrarea Orange Money IFN S.A. în grupul eMAG va cataliza dezvoltarea în această
unor perimetre de dezvoltare-exploatare și exploatare petrolieră, încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Societatea Națională a Petrolului „Petrom“ – S.A
inteligente pentru locuință, pentru a consolida performanța Grupului și a genera valoare pe termen lung pentru investitori, parteneri și comunitate.” spune Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A
„ROMGAZ S.A. informează acționarii și investitorii asupra faptului că, începând cu data de 13.10.2025, Contractul nr. 40928/03.04.2023, având ca obiect «Finalizarea lucrărilor și punerea
numele de Banca de Credit Industrial și Comercial, devenind Finansbank (în 2000) și apoi, în 2007, în urma unui proces de rebranding, primind numele de Credit Europe Bank (România) S.A
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare
doua jumătate a lunii martie 2017, respectiv după rămânerea definitivă, prin neapelare, a hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment împotriva societății Carpatica Asig S.A
Sarkk S.A, compania care deține franciza brandului american Tommy Hilfiger pe piața locală, a fost fondată în 1998 și acum este distribuitorul exclusiv al brandului pe piețele