Viorel Opaiț de la Colliers, a fost invitatul ediției de vineri a ZF LIVE, unde a vorbit despre noul pol imobiliar de un miliard de euro al Capitalei, zona Barbu Văcărescu, dar și despre
Mauricio Mesa Gomez, directorul general al companiei spaniole de dezvoltare imobiliară Hercesa pe România și Bulgaria, spune că cel mai probabil în septembrie anul acesta va avea loc
Appraisal & Valuation (simbol bursier APP), companie care oferă servicii de consultanță, evaluare și dezvoltare imobiliară, una dintre societățile care au debutat recent pe bursa locală
Rodica Târcavu, Partner Industrial Agency în cadrul companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield | Echinox, spune că majoritatea distribuitorilor de medicamente alocă sume
Pentru 2021 este anunțată inaugurarea extensiei Colosseum Retail Park (16.500 mp GLA, ajungând la o suprafață totală de 54.000 mp GLA), proiect dezvoltat de Nova Imobiliare și singurul
Prima Development Group, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din România după numărul de unități rezidențiale livrate anual, demarează lucrările la un nou ansamblu rezidențial
Mădălin Moraru, cu experiență în cadrul ANEVAR - asociația evaluatorilor - a fost recrutat ca evaluator în cadrul diviziei de consultanță imobiliară a grupului bancar francez BNP Paribas
Compania imobiliară Echo Investment va rămâne probabil o companie listată în condițiile în care cumpărătorul său ungar Wing susține că nu are planuri de a o delista, a declarat directorul
Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox a fost desemnată să administreze complexul de birouri Expo Business Park, unul dintre proiectele emblematice din zona