sunt contradictorii, în condițiile în care managerii și-au pierdut din optimism, potrivit Barometrului Industrial, un sondaj de opinie realizat de IRSOP și SNSPA, Facultatea de Management
Platforma de investiții și management ROCA, lansată de CITR Group, a preluat un pachet de 18% din capitalul Sinteza Oradea, una dintre cele mai mari companii din județul Bihor, care
rezultatele organizației, a spus Yves Morieux, director al Institute for Organization și managing director & senior partner al biroului din Dubai din cadrul firmei de consultanță în management
Cluj-Napoca, specializată în dezvoltarea de software și listată la Bursa de Valori București – piața AeRo, va investi anul acesta 5 milioane lei în dezvoltarea okey.ro, platforma de management
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a lansat în consultare publică ghidul „Sprijin pentru
Radu Hanga, 46 de ani, director executiv strategie-coordonare al grupului financiar Banca Transilvania, care include BT Capital Partners, BT Leasing, BT Asset Management și altele,
Meyer va prelua de la 1 aprilie conducerea Fondul Proprietatea, în locul lui Grzegorz Konieczny, noul manager de portofoliu devenind singurul CEO al Franklin Templeton Investment Management
BRD Asset Management, un jucător de top în industria fondurilor de investiții din România, a schimbat politica de investiții a BRD Obligațiuni, care devine primul fond de obligațiuni
Microsoft, Amazon, Alphabet, Nokia, Banca Transilvania și chiar la asigurătorul sloven Zavarovalnica Triglav, aceasta fiind suma minimă de subscriere pe care o practică OTP Asset Management
Telekom România, cel mai mare grup de telecomunicații de pe piața locală, a înregistrat o creștere considerabilă a utilizării aplicației de management al contului MyAccount Telekom