Compania rusă Kaspersky Lab, specializată în furnizarea de soluții de securitate IT, l-a numit la conducerea operațiunilor din regiunea Europei de Est pe Zoran Puskovic, un manager
Erste Group a fost desemnată ”cea mai bună bancă pe zona de private banking din Europa Centrală și de Est” în cadrul premiilor Global Private Banking Awards acordate de The Banker și
Strategia AIK Banka este bazată pe creștere organică și non-organică în Europa de Sud-Est, unde vizează obținerea unei poziții de lider, a adăugat oficialul băncii sârbe.
Deloitte a fost desemnată Firma de Consultanță Fiscală a Anului în Europa Centrală și de Est pentru rezultatele obținute în România, Bulgaria, Republica Cehă, Slovenia și Slovacia,
Tot în est, banca centrală a Ungariei și-a menținut dobânzile neschimbate la sfârșitul lunii trecute, conform așteptărilor, în condițiile în care economia este pe cale să încetinească
global și aproape 5 milioane în România, a anunțat ieri numirea lui Wiktor Stopa în funcția de lider al departamentului de Growth și Marketing al Revolut pentru Europa Centrală și de Est
România nu se confruntă cu o criză iminentă, însă rămâne una dintre cele mai expuse economii din Europa Centrală și de Est, atât din cauza inflației persistente, a deficitelor ridicate