Grupul internațional Hyatt, care a încheiat recent contractul de franciză pentru hotelul ARO Palace care urmează a fi deschis sub brandul Hyatt Regency Aro Palace Brașov, se uită la
Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare“ Suceava, subordonat Consiliului Județean Suceava, a înregistrat anul trecut 769.608 de pasageri, în creștere cu 3% față de anul anterior,
Global Grain International, companie specializată în producția, procesarea și distribuția de cereale și oleaginoase, va începe anul viitor construcția fabricii de procesare a soiei
Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, al treilea cel mai important aeroport din țară din punctul de vedere al traficului de pasageri, a avut anul trecut venituri de
Două hoteluri din Sighișoara și Iași vor trece până la finalul anului sub umbrela unui brand al lanțului hotelier internațional Hilton, în timp ce o a treia afiliere a fost discutată
Distribuitorul de produse alimentare și băuturi alcoolice Safeway International Impex din Cluj-Napoca, controlat de antreprenorii Shakhshir Hadeel și Shakhshir Basel, care dețin pe
Nu există o rețetă universală pentru a convinge un jucător internațional să aleagă România ca destinație de investiții în locul unor alte piețe din regiune.
Cele mai bune case de avocatură din România, potrivit clasamentelor din directorul juridic internațional Legal 500, rămân Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), Mușat &
Oamenii de afaceri Ioan și Viorel Micula, care au câștigat în premieră despăgubiri de 376 milioane de lei (85 mil. euro) de la statul român în cadrul unui arbitraj internațional, au