Actualizarea la 1 iulie a listei de prețuri pentru medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală a însemnat, de fapt, scăderea cu până la 30% a prețurilor pentru unele dintre
diagnostic imagistic Affidea a deschis un centru de imagistică în cadrul Policlinicii Floreasca din București, deținute de Regina Maria, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale
Peste 8 milioane de carduri de sănătate au fost activate în sistem în două luni, fiind validate cu cardul în medie 7,8 milioane de servicii medicale lunar, a declarat Mihaela Tănase
Agenția Națională a Medicamentului șI Dispozitivelor Medicale (ANDM) a decis să suspende autorizația de punere pe piață pentru 40 de medicamente care au fost aprobate pe baza unor studii
Marius Savu, care anterior a fost directorul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSM) din cadrul Primăriei Capitalei, a fost numit la conducerea Agenției Naționale a
Noul contract cadru privind acordarea asistenței medicale va reglementa raportul dintre spitalul public și cel privat, varianta ca banii să fie încasați în privat, iar pacientul să
Neasigurații și evazioniștii vor fi puși la plată prin noua lege a sănătății, întrucât vor primi îngrijiri medicale numai dacă ajung la spital în urgență, în rest urmând să scoată din
Mihai Marcu, președintele operatorului de servicii medicale private MedLife, spune că 2012 este un an de consolidare pentru firma pe care o reprezintă, după ce anul trecut a făcut investiții
Pentru Doris Andronescu, unul dintre cei mai puternici antreprenori locali din industria serviciilor medicale private, anul 2013 va fi de consolidare și optimizare.
Sanador, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața serviciilor medicale private, a înregistrat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 85 mil. lei (19,2 mil