Primele obligațiuni verzi emise de Raiffeisen Bank au intrat astăzi la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB), sub simbolul bursier RBRO26, fondurile obținute urmând să fie
Raiffeisen Bank International (RBI) a obținut în primul trimestru al acestui an un profit net consolidat de 216 milioane de euro, echivalentul unei creșteri de 22,2%, față perioada
ING Bank România are alocat până acum un plafon de 1,1 miliarde de lei pentru antreprenorii care vor să se finanțeze prin programul IMM Invest, indiferent dacă firmele sunt clienți
Libra Internet Bank, o instituție de talie mică din piața locală specializată pe nișa profesiilor liberale și care are listate obligațiuni în valoare de 4,2 milioane de euro la Bursa
Investments, a aprobat acordarea unui împrumut de 2 milioane lei firmei Eco Euro Doors, o filială a companiei, care va contracta și credite de circa 6 milioane lei de la Raiffeisen Bank
a inflației și creșterea salariilor reale, spre sfârșitul anului 2023 sau începutul anului 2024 urmând să asistăm la o redresare a situației, a declarat Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank
importante și majorarea numărului de clienți, dar și profitul, însă nu poți să compari o bancă tradițională cu o bancă digitală de acest tip, consideră Gabriela Nistor, CEO al Idea Bank
Idea::Bank extinde echipa de conducere și îl numește pe Viorel Ruse în funcția de Director de Marketing și Comunicare al băncii și pe Viorel Vasile în poziția de Director al Direcției
pe dividende (5%) și al șaselea cel mai mic impozit pe profit (16%) din rândul statelor Uniunii Europene, arată o analiză realizată de Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM), considerate motorul economiei locale, au accesat în perioada ianuarie 2020 – mai 2021 finanțări de 167 de milioane de lei de la Patria Bank,