În acelaști timp, zona de retail și cea de logistică sunt mai slab plătite decât media pieței, a spus Gabriela Nechita, talent information solution leader Romania, Mercer Marsh Benefits
investi 30 de milioane de dolari în construcția și echiparea unei hale de producție la Brașov în cadrul unui parteneriat cu compania Rolem, parte a grupului german Hib Trim Part Solution
Distribuitorul de produsele hardware și software IT Smart Distribution, o companie controlată de omul de afaceri Sorin Marin, a devenit distribuitor HP pentru produsele și soluțiile
Nevoia de asigurare se va menține, atât pe zona de retail, cât și pe corporate, cu anumite variații în funcție de produse sau de acoperiri, a spus Adrian Marin, CEO al Generali România
eMAG deschide la Sibiu cel mai mare showroom din provincie, de aproape 600 de metri pătrați, în zona de retail din Șelimbăr, și continuă strategia de extindere în offline la nivel național
Fondul american de investiții în logistică Prologis a vândut parcul de logistică Prologis Park Galanta-Gan din Slovacia companiei CNIC Corporation, deținută de guvernul chinez, scrie
O mare parte dintre solicitări vin din sectorul public, a precizat Cătălin Răsturnoiu, head of B2B presales & ICT delivery la Orange România: „Partea bună este că o mare parte