Întrebările puse de clienți din cinci țări, printre care și din Marea Britanie și Germania, în legătură cu factura sau cu serviciile Vodafone, vor primi răspuns de la echipa din Bu...
„Așa cum am făcut cunoscut acum câțiva ani, există un plan strategic de a extinde Patria Credit către operațiuni bancare.“
Horia Manda, managing director al Axxess Capital,
Acționarii spitalului Ponderas din Capitală, un business românesc înființat în 2011, care oferă servicii de chirurgie bariatrică (chirurgia obezității), spun că sunt în discuții cu
„Deși angajații din Capitală sunt cel mai bine plătiți la nivel național, candidații din vestul țării au așteptări salariale mai mari decât în București.
Primăria sectorului 4 și-a programat în 2017 cheltuieli de 685 de milioane de lei (egale cu veniturile așteptate), cu 25,5% mai mari ca anul trecut, când ele au fost programate l...
insolvență, a scos la vânzare pentru circa 1 milion de euro fără TVA un teren de 416 metri pătrăți pe Strada Tăbăcarilor, aflată în apropiere de Timpuri Noi și de Splaiul Unirii din Capitală
Altius, companie din domeniul medicinei veterinare, și-a relocat sediul în clădirea One Tower, din cadrul dezvoltării multifuncționale One Floreasca City, unde, începând cu luna ap...
Aro-Palace (simbol bursier ARO) a anunțat marți la Bursa de Valori București că își unește forțele cu ACCOR, lider global în domeniul ospitalității, pentru redeschiderea hotelului Capitol
One United Properties cu aproape 2.300 de apartamente în One Lake District, One High District și One Lake Club, și un total de 3.500 dacă sunt luate toate proiectele companiei, Io...
La polul opus se situează Londra, Munchen, Paris sau Zurich unde prețurile medii pe metro pătrat util pot depăși sau chiar depășesc 10.000 de euro (Paris) sau 16.000 de euro (Zurich