Ștefan Vuza, președintele combinatului Chimcomplex, unic producător în România al substanțelor active biocide pe bază de clor și hipoclorit de sodiu, cu peste 2.000 de angajați, spune
Importurile de îngrășăminte chimice au ajuns la 500 milioane de euro în 2017 față de zero în anii ’90, în condițiile în care România este pe locul patru în Uniunea Europeană la producția
Virgiliu Băncilă, unul dintre cei mai experimentați manageri din industria chimică, vicepreședinte al combinatului de produse chimice Chimcomplex, cel mai mare exportator cu capital
Consiliul de administrație al producătorului și furnizorului de substanțe chimice Chimcomplex Borzești (simbol bursier CRC), cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea
Fermierii europeni se vor vedea nevoiți ori să folosească cantități mai mici de îngrășăminte în pregătirea câmpurilor, ori să transfere costurile extrem de ridicate ale acestora mai
Ziarul Financiar completează astăzi enciclopedia celor mai mari 100 de companii din România cu prezentarea producătorului de țigarete Philip Morris Trading S.R.L., unul dintre cei mai
Ministrul economiei Varujan Vosganian a acuzat fosta conducere a combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea că a majorat salariile cu 50% în perioada 2009 - 2012 deși combinatul a raportat
Constantin Niță, care a preluat luna trecută funcția de ministru al economiei, a vizitat ieri combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvență și într-o situație financiară