Un număr de 184.000 de foști militari, polițiști sau angajați ai Serviciului Român de Informații, primesc astăzi pensii militare cu o valoare medie de 3.000 de lei pe lună, cheltuielile
Premierul italian Mario Draghi i-a îndemnat pe italieni să-și unească forțele într-un efort istoric de reclădire a țării lor, comparând sarcina viitoare cu reconstrucția postbelică,
moldovenească a crescut în primul trimestru din anul curent cu 3,7%, potrivit Biroului Național de Statistică de la Chișinău, în cea mai mare parte datorită comerțului, care a avut un aport
Directorii băncilor din zona euro s-au lansat într-un nou efort de a convinge strategii BCE de pericolele menținerii dobânzilor negative pe termen lung, avertizând că acestea vor răni
dispoziție să rezolve o problemă care a ajuns să lase pacienții din spitale fără două medicamente la începutul lui 2025 – un medicament folosit în hemoragiile după naștere sau avort
cea mai mare cooperativă agricolă din Germania, a cumpărat 90% din acțiunile firmei Patberg International, o afacere pornită de la zero în 2013 pe piața românească de un grup de foști
Natura Quattuor Energia Holdings (simbol bursier SCPS), firmă controlată de investitori greci, vrea să-și mărească capitalul printr-un aport de 5 milioane de lei al acționarilor, urmărind
societate din Austria și asociatul unic al EMOBILITY CHARGING, a aprobat majorarea capitalului firmei din România cu 1,06 mil. euro, echivalentul a circa 5,4 mil. lei, printr-un aport
Flanco Retail, retailerul de electronice și electrocasnice, și-a majorat capitalul social printr-un aport total de 60 de milioane de lei venit de la acționarul majoritar Iulian Stanciu