Reprezentanții MBDA, companie producătoare de sisteme de rachete unde este acționar și Airbus, au vorbit, în cadrul unei întâlniri restrânse cu presa din România, despre sistemul lor
CIS Gaz, companie românească din industria gazelor naturale, fondată în 1990 de Sebastian Călugăr în localitatea Sîntana de Mureș, județul Mureș, parte a holdingul CIS Group, a raportat
Crearea unei companii de tip holding în vederea unei eventuale listări devine un model pe care îl folosesc antreprenorii interesați de piața de capital de la București.
Consiliul Concurenței a aprobat preluarea companiei Degi Titan de către grupul NEPI, sud-africanii preluând activele prin intermediul a două societăți - Nepi Sixteen Real Estate Investment
Orange Money, companie înființată special de gigantul Orange pentru a gestiona serviciul de plăți cu mobilul și care la un moment dat s-ar putea transforma într-o bancă, a fost în 2018
Andrei Cionca, președinte CITR Group și fondator al CITR, holdingul din care face parte Casa de Insolvență Transilvania ce se ocupă de reorganizarea companiilor aflate în insolvență