Conducerea Bursei de Valori București (BVB), operatorul pieței de capital locale, a fost remunerată cu 13.303 acțiuni, în valoare de 324.593 lei, potrivit calculelor realizate de ZF
Fondul Proprietatea (FP), al doilea cel mai tranzacționat emitent de pe piața de capital de la București, a înregistrat un profit de 709,26 milioane lei în primele șase luni ale acestui
Investitorii au început noul an cu optimism și au împins pentru prima oară în istorie indicele american Dow Jones, format din 30 de companii relevante pentru piața de capital americană
Compania cehă de brokeraj Wood&Company a terminat anul trecut pe primul loc în topul brokerilor de pe piața de capital din România, cu o valoare tranzacționată de 4,5 mld. lei, adică
Axpo Energy România, filiala locală a companiei elvețiene cu același nume, cu activități de generare și distribuție a energiei electrice, a primit o majorare de capital în valoare
Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), spune că o modalitate prin care supraveghetorul poate contribui la dezvoltarea pieței de capital este o conștientizare
♦ Investițiile statului (cheltuielile de capital) la patru luni, an/an, sunt cele mai bune din ultimii cinci ani ♦ Ele sunt mai mari decât investițiile cumulate, la patru luni, an/an
de pagini ale planului de relansare economică prezentat ieri de guvernul României putea să fie dată publicității doar una: Granturi de sprijin pentru repornirea întreprinderilor, capital
Soldul capitalului social înregistrat de companiile cu participare străină la capital a fost în ianuarie 2019 de 176,9 mld. lei, în scădere față de rezultatul de 177,2 mld. lei cu care
Grupul TeraPlast, cel mai mare producător de materiale de construcții cu capital românesc, și-a majorat cu 32% participația în Depaco, producător de sisteme complete pentru acoperișuri