Pe lângă eforturile de depistarea a contacților și a testărilor întreprinse de autorități, Purcari a coordonat testarea la un laborator privat, contractat de către companie pentru astfel
Subsidiarele companiilor Oracle (software) și Accenture (servicii de IT) și compania locală RCS&RDS (comunicații și media) au făcut anul trecut cele mai multe angajări de pe piața locală
Compania franceză Malterite Souffle Bulgaria a investit 30 milioane de euro pentru a-și tripla capacitatea de producție a unității din Pleven, Bulgaria, relatează Novinite.
Unirea Shopping Center (SCDM), companie care administrează centrele comerciale din Brașov și București, a primit ieri o notificare de la compania Pall D’or, prin intermediul firmei
În cel mai bun moment compania clujeană ajunsese la aproape 90 de unități pe piața locală și peste 40 pe piețele externe din Italia, Franța sau Ungaria.
Romaero București (simbol bursier – RORX), companie strategică pentru industria aerospațială și de apărare a României, a anunțat marți la Bursă că administratorii societății au decis