Grecii au decis să vândă subsidiara locală Sprider Stores SRL către Naqua Investments, companie înregistrată în Cipru specializată în retailul de îmbrăcăminte în Europa de Est, pentru
Totuși, el are independență pentru că fiecare franciză reprezintă un SRL separat, astfel conducerea McDonald’s nu poate să se implice foarte mult”, spune o sursă.
Piața este formată din peste 10.000 de SRL-uri medicale, iar ca număr de cabinete sunt aproximativ 27.000 de cabinete medicale, considerând aici și cabinetele individuale ale medicilor
unor informații publicate la începutul anului în Monitorul Oficial, Fitbit a adus o jumătate de milion de dolari la capitalul firmei înființate în România – Fitbit Development SRL
două categorii: pe de-o parte, carduri, platforme, aplicații, care îmbunătățesc viața salariaților din România, indiferent dacă sunt angajați la o multinațională sau la cel mai mic SRL