În pofida acestei creșteri, și vânzările Ursus au încetinit în timpul verii, perioadă care la nivelul întregii industrii a fost slabă din cauza vremii ploioase.
3.400 de angajați, compania fiind nevoită să recruteze personal din localitățile din Ungaria apropiate de granița cu Romania, pentru a face față varfurilor de producție din perioada verii
În timpul primăverii și al verii însă, ne dorim ca buzele să fie protejate de razele ultraviolete și, în același timp, să-și păstreze elasticitatea și hidratarea.
Șantierele de autostrăzi aflate în lucru în România, cu o lungime cumulată de circa 200 de kilometri și un cost total de peste 1 miliard de euro, au evoluat diferit din ultima lună a verii
„Balanța între locațiile stradale și cele din malluri se echilibrează doar pe perioada verii, când cele care nu se află în centre comerciale atrag un număr mai mare de clienți datorită
Piața înghețatei este una sezonieră, iar câștigurile marilor companii depind de temperaturile de pe timpul verii, având în vedere că 80-90% din vânzări se realizează vara.
După atribuirea proiectelor, vor urma cel mai probabil contestațiile, astfel că demararea propriu-zisă a șantierelor ar putea fi amânată pentru finalul verii sau chiar la toamnă.
se așteaptă la o cerere tot mai ridicată pentru inele de logodnă, în condițiile în care mai mult de un sfert din vânzările sale anuale sunt între iulie și septembrie, pe perioada verii
De-a lungul timpului, Teilor a generat mai mult de un sfert din vânzările sale anuale între iulie și septembrie, deoarece pe perioada verii au loc cele mai multe cereri în căsătorie