față de industria farmaceutică, nu se mai acumulează arierate”, este angajamentul Guvernului inclus în ultima scrisoare de intenție convenită cu Fondul Monetar Internațional (FMI
În următoarele două săptămâni, un grup de lucru format din reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, Ministerului Sănătății, Ministerului de Justiție, ai Casei Naționale de Asigură...
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, că dorește ca în prima ședință a Cabinetului său, în data de 8 mai, să fie aprobată scrisoarea de intenție către FMI.
O cotă de 60% din vânzările retailerului de echipamente foto-video F64 se face prin intermediul magazinului pe care compania îl deține în București, a declarat miercuri Marian Alecsiu
Compania a fost înființată încă din 1949, a fost privatizată după Revoluție și s-a implicat în construcția a numeroase baraje sau hidrocentrale din România, iar printre cele mai
Guvernul este hotărât să încheie un nou acord preventiv cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială deoarece UE este în plină furtună economică, a declarat premierul Ponta, adăugând
Septimiu Stoica, unul dintre inițiatorii sistemului alternativ de tranzacționare Best X, primul sistem alternativ operat și administrat de un broker de pe piața locală, vrea ca în...
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Târgu Jiu, în legătură cu declarațiile șefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, privind creșterea salariilor bugetarilor, că a doua tranșă
evoluții sunt rezervele de numerar și nivelurile scăzute ale limitelor de împrumut“, a spus Peter Latos, liderul departamentelor de consultanță și strategie și tranzacții la EY România