Piața D-SLR a trecut și ea la un nivel superior, înregistrând de asemenea creștere la nivelul aparatelor step-up și al accesoriilor, în timp ce vânzările produselor de început de gamă
Alte segmente ale chirurgiei în continuă creștere sunt chirurgia obezității (intervenții tip Gastric Sleeve), chirurgia ORL și ortopedia“, a spus Camelia Șamotă.
„Într-o țară în care există gaz natural în sol, în care există o rețea de distribuție de gaze foarte bine dezvoltată la nivel național și specialiști în domeniu foarte buni, există
Iar Germania pare că încă are produsele potrivite, precum automobile și echipamente, care se cer peste tot în lume“, explică Ulrike Kastens, analist la Sal. Oppenheim.
Clădirea ar urma să aibă un regim de înălțime de șapte etaje, cu o suprafață construită la sol de 1.280 mp. Hotelul va avea o capacitate de cazare pentru cel mult 280 de persoane.
Mai exact, pentru producția vinului compania nu utilizează niciun fel de produse chimice pentru stimularea activității în sol, protejarea plantelor de boli, fungi și buruieni, nici
Fermierii au avut încasări mai mici, plățile s-au făcut mai greu, a fost un an greu iar pentru acest an sunt pesimist dat fiind că rezerva de apă din sol este foarte mică și ne uităm