Așa ar fi libertatea de a face cumpărături cu smartwach-ul la finalul unui antrenament sau al unei plimbări, fără a mai fi nevoiți să avem la noi numerar, card sau chiar telefon“, a
operează o rețea de gaze naturale de peste 22.000 km în 20 de județe din jumătatea de nord a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin
În mod individual, fiecare nou telefon nu este un upgrade semnificativ, pentru că toate iPhone-urile vor arăta și se vor comporta precum iPhone X, cu excepția celor două versiuni mai
Facilitățile se aplică la solicitarea clienților afectați de actualul context, prin apelarea echipei Customer Care, disponibilă 24h/24 la numărul de telefon 0264 308 080”, a transmis
De-a lungul anilor, grupul a dezvoltat mai multe centre medicale în orașele Deva, Hunedoara, Petroșani, Drobeta-Turnu Severin și Târgu-Jiu, cea mai recentă inaugurare fiind centrul
Pentru a semna documentația de credit cu semnătura electronică calificată, clientul trebuie să dețină un număr de telefon mobil, o adresă validă de e-mail și să fie de acord cu acest
De-a lungul anilor, grupul a dezvoltat mai multe centre medicale în orașele Deva, Hunedoara, Petroșani, Drobeta-Turnu Severin și Târgu-Jiu, cea mai recentă inaugurare fiind centrul
Mai precis, un utilizator poate intra în contact cu alții din proximitate prin intermediul GPS-ului de pe telefon, având posibilitatea în același timp să inițieze discuții fără niciun
În ziua de astăzi clienții care încep să fie majoritari sunt tinerii care vor să facă banking pe telefon, ei comandă cum va arăta sistemul bancar în 20- 30 de ani.