La nivel de structură, extinderea în SUA vine dintr-un obiectiv mai larg al grupului: diversificarea expunerii geografice și accesul la piețe de capital mai adânci și mai lichide, cu
„Mă bucur că s-a dezvoltat atât de frumos acest brand, a fost bine primit de public, am multe clinete din afară, din Germania, Regatul Unit, Suedia, Sua, Canada, Spania, Italia, sunt
Unite ale Americii, antreprenorul se gândește să dezvolte acolo un depozit sau să deschidă o subsidiară, pentru că, din datele de până acum, circa opt solicitări din zece vin din SUA
Următoarea piață vizată pentru extindere este cea din SUA.
„Anul acesta am început extinderea în Ungaria, iar în decembrie anul trecut am intrat pe piața din Bulgaria.
Recent, piața americană a înregistrat noi scăderi în vreme ce investitorii evaluează discuțiile pentru pace dintre SUA și Iran și datele privind inflația.
Capacitatea sa de a provoca probleme în regiune este mult mai mare decât s-a anticipat și, pe cale de consecință, lucrurile pe care le solicită trebuie să primească reclamă din partea
Încrederea în mediul de afaceri a inceput sa creasca in zona euro, lucru ce va duce la revenirea comerțului la nivel global, a spus Ayșen Seltem İYİGÜN, economist șef, Coface Turcia