recent denumirea, devenind ING Hubs România, în condițiile în care compania a adăugat în portofoliul său trei arii noi de activitate care completează zona tech – audit tech, NFR (servicii
Spitalul privat Sanconfind din Câmpina, cu o capacitate de 90 de paturi și deschis în 2015, estimează o cifră de afaceri de 28-30 milioane de lei până la final de an, față de...
proiecte de 63 de milioane de euro în spitale noi doar în provincie, în Constanța, Cluj-Napoca, Ploiești sau Craiova, proiecte pe care le dezvoltă de la zero și care asigură servicii
raportat venituri totale de 77,5 mil. euro în trim. 4 2023, în creștere cu 6,2% față de anul anterior, pe fondul înregistrării în contabilitate a unor încasări din segmentul de servicii
În plus, Société Générale European Business Services, compania de servicii profesioniste a grupului financiar francez Société Générale, a anunțat toamna aceasta că vrea să extindă biroul
Indis Partener este o companie din Cluj-Napoca cu subsidiare și în Timișoara, Arad și București și care furnizează servicii, echipamente și consumabile pentru industrie, precum pompe
Am auzit despre concedieri masive în domeniul HoReCa, servicii juridice, turism, producție automotive, textile, industria aeronautică, real estate, comerțul cu ridicata și amănuntul
odată cu necesitatea companiilor de a implementa soluții de securitate cibernetică pentru a fi în conformitate cu noul regulament de protecție a datelor cu caracter personal (GDPR - General