Washington (SUA), Kabul (Afganistan), Erbil (Irak) au fost principalele destinații ale companiilor aeriene care au operat zboruri pe aeroportul Aurel Vlaicu- Băneasa în primul semestru
Cu simple mesaje pe Twitter, președintele SUA Donald Trump a reușit luna aceasta să trimită în picaj, pe rând, lira turcească și randul sud-african, monedele unor economii emergente
Oficiali germani au avertizat că noile sancțiuni propuse de SUA împotriva controversatului gazoduct Nord Stream 2 amenință supraviețuirea proiectului, arătând că acțiunea americanilor
În condițiile în care politica comercială a președintelui american riscă să adâncească conflictul economic dintre SUA și Uniunea Europeană, China și Rusia încearcă să-și întărească
Uniunea Europeană va investi un miliard de euro în achiziția de supercomputere pentru a ține pasul cu China, SUA și Japonia pe acest segment, conform unui anunț al Comisiei Europene
Rainer Seele: gazoductul care va aduce gaze rusești direct în Germania, ocolind Ucraina, este atacat de SUA în condițiile în care Washingtonul vrea să câștige piețe europene pentru
de Valori București înregistrează o creștere de 20,9% de la începutul acestui an reflectată de indicele de referință BET, randament care bate majoritatea burselor dezvoltate din SUA
de Valori București înregistrează o creștere de 20,9% de la începutul acestui an reflectată de indicele de referință BET, randament care bate majoritatea burselor dezvoltate din SUA