În ediția ZF Deschiderea de Astăzi, 2 martie 2026, la Bursa de Valori București, Markus Melkiart, Senior Client Director pentru Austria și Europa Centrală la Invesco Management, a discutat
Adriana Pălășan, managing partner, Supply Chain Management Center, membru fondator ARILOG 2015 va fi al doilea an din punctul de vedere al investițiilor în logistică după 2007.
dedicată administrării averii, a fost desemnată Cea mai bună bancă de private banking din România la Global Private Banking Awards 2026, gala organizată de PWM (Professional Wealth Management
Algoritmii încep să preia o parte din funcțiile tradiționale de management în companiile europene: aproape unul din cinci angajați spune că un program de calculator îi monitorizează
Fabrica are potențial, pentru că are teren, are specialiști foarte buni“, spun reprezentanții companiei.
În fabrică se produce și private label, moștenit de la Chipita.
Totuși, faptul că un procent important dintre respondenți – 47%- nu au dorit să ofere informații vizavi de nivelul salarial al project managerilor arată că este posibil ca unii manageri
Project1, companie de pe piața de amenajări de birouri, l-a numit pe Cosmin Ionescu, fostul Managing Director DHL Freight România, Serbia, Croația, Slovenia în funcția de CEO.