Practic în România este greu să-ți găsești un job bun, un șef bun sau o echipă bună și așa am ajuns să-mi deschid această afacere.“
Activitatea firmei Music Depo SRL-D, cea care operează
Investițiile nete realizate în economia națională au însumat în primele nouă luni ale anului 96 miliarde lei, în creștere cu 4,5%, comparativ cu perioada similară din 2021, arată datele
Astfel, datele oficiale arată că anul trecut, Enel Green Power a fost cel mai profitabil producător de energie verde din România inclus în clasament, cu o marjă a profitului net de
SAI Certinvest, societate de administrare a fondurilor de investiții, a înregistrat în primele două luni ale anului o creștere de 3,9% a valorii activelor nete față de decembrie 2022
Dacă pe 8 ianuarie România avea importuri nete de gaz de 2,6 milioane de metri cubi, pe 12 ianuarie importurile ajunseseră la 6,4 milioane de metri cubi, adică 12% din consum, iar