Fermierii pot depune începând cu data de 2 martie 2020 cererile unice de plată pentru anul current conform celui mai recent act normativ al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării
Valoarea tichetelor de creșă ar urmea să creasă începând cu luna aprilie a acestui an, conform celui mai recent proiect de act normativ publicat recent spre dezbatere pe site-ul Ministerului
Inginerii și designerii Grupului Renault au demarat deja proiectarea celei de-a treia generații a SUV-ului Duster care va fi lansat cel mai probabil în 2026, mașina fiind în prezent
Creșterea taxelor pe consum se reflectă direct în prețurile finale și afectează gospodăriile cu venituri mici, reseie în urma celui mai nou studiu realizat de Academia de Studii Economice
Guvernul a aprobat joi proiectul de lege pentru ratificarea celui de-al doilea contract de finanțare încheiat cu Banca Europeană de Investiții (BEI), în valoare de 500 milioane de euro
Locurile de muncă din multe industrii sunt amenințate de tehnologie, însă șeful celei mai mari bănci germane anticipează că "o mulțime de oameni" din industria bancară își vor vedea
titlurile de stat au revenit la maximul din 2015, ca o reacție corelată cu evoluțiile macro-financiare externe și al factorilor interni dinn ultima săptpmână din septembrie, conform celui
Bogdan Nițu, director comercial pe segmentul business al UPC din octombrie 2016, și-a încheiat la finele săptămânii trecute mandatul în cadrul celui de-al doilea jucător de pe piața