Digitalizarea României a publicat miercuri documentația pentru licitația prin care vor fi desemnați furnizorii care vor ajuta statul să migreze în cloudul guvernamental 30 de baze de date
Un investitor care se uită astăzi la Bursa de Valori București ar putea lua în calcul să intre pentru prima dată pe piața de capital după ce vede evoluția spectaculoasă a indicilor
♦ La acest moment sunt mai multe necunoscute decât date sigure despre cele 8 miliarde de metri cubi care vor ajunge la țărm din Neptun Deep anual timp de un deceniu, începând cu
Datanet Systems, unul dintre cei mai mari integratori de sisteme pentru rețele de date și infrastructuri de centre de date de pe piața locală, al cărui acționar majoritar este grupul
Faptul că turneul final din 2022 este organizat pentru prima dată în Orientul Mijlociu, respectiv în Asia pentru prima dată în ultimii 20 de ani, arată un interes tot mai mare pentru
centre comerciale precum și a contractelor de muncă ale lucrătorilor comerciali din aceste unități, pe întreaga durată a stării de urgență decretată pe teritoriul României începând cu data
„La Bursa de Valori București nu există derivate pentru că la un moment dat nu a priceput conducerea bursei ce sunt aceste derivate și i-a fost frică să facă acest lucru.
Primul lot din A0 a fost gata între DN1 și A3, iar al doilea urmează a fi gata pe final de an, între DN6 și DN5, iar cu o mobilizare poate fi gata și tronsonul până în DN4.