Cel mai important proiect finalizat anul trecut de compania din Reghin a fost dezvoltarea colecției de PAL melaminat cu încă 20 de decoruri și 3 noi structuri.
cazare a crescut cu 10.000, până la 353.000, în unitățile turistice din țară (hoteluri, vile, pensiuni, altele), semn că au fost realizate pe piața locală și investiții în noi structuri
autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), în primele nouă luni ale anului 2019 au fost înmatriculate 329.231 unități, cu 5,1% mai puține decât în 2018, având și o structură
Aceasta se ocupă cu activități de închiriere și leasing, iar structura acționariatului este: Ferest Logistics-52%, Ion Garoseanu 24% și Florin Diaconu 24%.
Stațiile pot fi amplasate în parcări, zone publice și private, fiind prevăzute cu structură în metal antiefracție”, a precizat, pentru ZF, Bogdan Avram, directorul general al Ducati
“Proiectul este gândit inovativ, pe structura unui parc comercial de tip “drive-through”, ceea ce reprezintă o premieră în România: accesul facil și rapid al clienților, care le permite
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în august 2018 a fost de 51,2% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 3,4 puncte procentuale față de august