Gigantul Saudi Aramco a raportat al doilea cel mai mare profit trimestrial de la listarea din 2019, în condițiile în care Arabia Sautiă, cel mai mare exportator de petrol din lume,
Deținerea de 2,9% din Petrom reprezintă circa 689 mil. lei, fiind cea mai mare participație listată și a doua cea mai mare după deținerea de 20% la Hidroelectrica, evaluată la 12,2
De patru ani are nevoie un român pentru a-și recupera investiția bursieră la Petrom din rezultatele de la pompă ale companiei, presupunând că acestea rămâne constante, fiind cea ma...
Tot miercuri, Rezerva Federală (Fed – banca centrală americană) a majorat rata dobânzii de referință cu jumătate de punct procentual, cea mai mare creștere din ultimii douăzeci de ani
Președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat că lupta băncii centrale împotriva inflației ar putea duce la o creștere a ratelor dobânzilor suficient de mare pentru a provoca
Competiția se va desfășura în perioada 6-11 septembrie și va porni din Satu-Mare și va trece prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș, Curtea de Argeș și se va opri la București.
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a estimat săptămâna trecută probabilitatea ca SUA să intre într-o recesiune, potrivit unui raport Yahoo Finance publicat sâmbătă, scrie Insider....
unei societăți din grupul Shikun and Binui Energy din Israel pentru construirea unei centrale electrice fotovoltaice, cu o capacitate totală instalată de aproximativ 70 MW, în Satu Mare