În timpul trimestrului, Nintendo a majorat prețurile consolei Switch 2 în SUA, Canada și Japonia, după ce crescuse prețul dispozitivului în Japonia la începutul anului.
Inflația din Statele Unite a crescut în octombrie peste așteptările analiștilor, complicând planurile Fed privind politica monetară. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4%...
Trendul descrescător al indicelui ROBOR a condus la anularea diferenței dintre costul total al unui credit în euro și al unui credit acordat în lei”, a declarat, într-un comunicat
Pentru ca dobânzile la creditele în lei să ajungă la nivelul celor în euro este nevoie ca indicatorul Robor să coboare cu circa două puncte procentuale, în condițiile în care marjele
Potrivit documentului, asigurătorii care nu plătesc la timp daunelor vor fi penalizați cu o sumă formată din indicele Robor plus o marjă anualizată de 30% din valoarea despăgubirii.