Producătorul de lacuri și vopsele Sarcom, parte a holdingului ROCA Industry, listat recent la bursă sub numele Holdingrock1, are în plan să dezvolte capacitățile de producție și logistice
Privatul își stabilește tarifele, dacă nu are contract cu casa de asigurări de sănătate. Contractul cu spitalul privat și cel public face obiectul unei negocieri.
Casa de comerț Unirea, centrul de servicii Oracle Global Services și Implant Expert DSO (companie creată de familia Leahu) sunt cele mai mari trei companii create în perioada ianuarie-iulie
Încă din primele 90 de zile de la înființare, Saronic a semnat două acorduri de cercetare și dezvoltare cu Marina SUA, concentrându-se pe dezvoltarea de nave autonome de suprafață (ASV
investiții în extinderea spațiilor și aparatură medicală de imagistică sau laborator, în raport cu solicitările pacienților, a spus Ioana Tancău, manager regional de vânzări în cadrul Div
Start-up-ul local Frisbo, specializat în furnizarea de servicii logistice pentru magazinele online, a ajuns în prezent la o evaluare dublă - 12 milioane euro, în urma celei mai recente
Uniprest Instal va utiliza spațiul închiriat pentru depozitare și distribuție, susținându-și expansiunea pe piața din Moldova și optimizând capacitățile logistice pentru un flux mai