„La o ședință cu constructorii le-am dat exemplul cu parașuta rotundă: când mai ai 180 de metri până la sol, nu mai poți schimba prea mult locul unde vei ateriza.
Fără fonduri disponibile pentru a porni la drum, cei doi au început să ofere servicii de consultanță fermierilor prin analize de sol astfel încât aceștia să eficientizeze și să dozeze
Mai mult, tot mai multe avioane au avut defecțiuni tehnice de la începutul anului trecut, zeci de pasagerii fiind ținuți la sol mai multe ore din această cauză.
un teren de circa 8.200 de metri pătrați în cadrul parcului industrial Eurobusiness 2 din Oradea, ridicând aici un centru logistic și un sediu de birouri, cu o amprentă totală la sol
În prezent, capacitatea anuală de producție a companiei din Turda este de 50.000 mc de elemente prefabricate pe an, echivalentul unei suprafețe utile desfășurate la sol de 500.000
servicii medicale private acoperă în prezent zona de ambulatoriu, servicii de terapie intensivă, de chirurgie pediatrică, generală și plastică, neurochirurgie, oncologie medicală, ORL
„Într-o țară în care există gaz natural în sol, în care există o rețea de distribuție de gaze foarte bine dezvoltată la nivel național și specialiști în domeniu foarte buni, există
teren de circa 8.200 de metri pătrați în cadrul parcului industrial Eurobusiness 2 din Oradea, ridicând aici un centru logistic și un sediu de birouri, cu o amprentă totală la sol