Alstom Transport, Spedition UMB și Sa & Pe Construct sunt câștigătorii celor mai mari trei contracte de achiziții publice încheiate în 2020 în România.
SAI Patria Asset Management urmeaza sa inlocuiasca SAI Tradeville Asset Management ca societate de administrare a fondului deschis de investitii ETF BET Tradeville.
Parcul solar de la Rătești (Argeș) a fost finalizat la începutul acestei săptămâni, conectarea sa la rețea fiind programată pentru perioada imediat următoare.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a amenințat că țara sa va răspunde „puternic și hotărât“ dacă Kosovo insistă să devină membru al Consiliului Europei.
Șansa României de dezvoltare stă în infrastructura sa digitală, a cărei dezvoltare ar trebui să fie o prioritate, pentru a susține întreaga economie.
Grecia va reveni pe piața obligațiunilor după o pauză de trei ani, contând pe interesul investitorilor în povestea sa de redresare, relatează Bloomberg.
Acționarii producătorului de cărămizi Ceramica Iași (CERE) au aprobat în AGA de luni, 12 ianuarie, schimbarea denumirii societății în Brickston Construction Solutions SA.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin grupul Damen din Olanda preia Daewoo Mangalia Heavy Industries SA și Daewoo Mangalia Human Resources Management SRL.