♦ Bursa a recuperat 5% în luna aprilie, iar în mai a crescut cu 9% ♦ Lichiditatea medie zilnică pe AeRO, la cel mai ridicat nivel din istoria pieței ♦ Lichiditatea medie zilnică pe
Tendința de majorare a ratelor de dobândă la titlurile de stat va continua pe termen mediu, pe fondul accelerării PIB-ului nominal și al acumulării de riscuri la adresa stabilității
Această valoare este una destul de ridicată, luând în considerare că un român care lucrează peste hotare, în state precum Marea Britanie sau Spania, realizează un venit mediu lunar
Piața valutară a înregistrat în primele patru luni din 2018 un volum mediu zilnic al tranzacțiilor de 1,4 mld. euro, în scădere comparativ cu nivelul raportat pentru aceeași perioadă
Salariile brute în rândul companiilor private au crescut în medie cu 6,79% în primul semestru al acestui an, iar procentul se va menține până la finalul anului, în timp ce pentru 2021
pandemiei de COVID-19 și consecințele acestui șoc vor avea impact asupra evoluției economiei reale pe termen scurt, dar ar putea afecta și balanța investiții-economisire pe termen mediu
Producătorul de echipamente pentru industria de petrol și gaze Armax Gaz Mediaș (ARAX) a revenit pe profit de 1,4 mil. lei în 2018, față de pierderea de 57,5 mil. lei din 2017, în contextul