O alinață Peugeot – Opel ar da naștere unui producător cu o cotă de aproximativ 16% din piața auto europeană, al doilea cel mai mare grup auto după VW.
pe piețele internaționale am avut un sezon de raportări în creștere în sectorul bancar, astfel așteptările fiind ridicate și pentru băncile locale“, spune Radu Cojoc, broker la Goldring
comparativ cu perioada similară a anului trecut, marcând un trimestru cu evoluții consistente, chiar și în pofida contextului economic diferit“, spune Claudiu Demian, analist al Goldring
Fischer) este la egalitate cu BRK (DN Agrar, Meta, Sipex, STK) cu 4 listări, în timp ce BT CP (Roca), Goldring (Chromosome), Estinvest (Brikston) au bifat câte o singură listare.
jumătate a anului foarte bună din punct de vedere al lichidității, mai ales în primele luni, ceea ce a avantajat operatorul pieței de capital“, argumentează Antonio Oroian, broker al Goldring
companii cu pondere foarte mare în BET, cu rezultate foarte bune și atunci automat au tras și indicele în sus“, spune Dragoș Mesaroș (foto stânga), director de tranzacționare al Goldring