Dacă România reușește să atragă o parte din această cerere spre producția locală, industria grea autohtonă ar putea intra într-un nou ciclu de creștere, arată o analiză a Romanian Economic
Utilizatorii din România nu plătesc încă pentru aplicații pentru că nu le place să cheltuiască bani pe lucruri pe care nu le pot atinge, consideră Bobby Voicu, CEO al MavenHut, prezent
Care sunt perspectivele pentru economia României în 2026: sunt proiecte de investiții, bani pentru finanțare, dar o creștere economică de 1% va fi o poveste de succes
Capacitatea de economisire a românilor rămâne limitată și vulnerabilă la presiunile tot mai mari asupra bugetului lunar, potrivit unui sondaj realizat de tbi Bank care arată că aproape
Raiffeisen Bank lansează o platformă de soluții verzi pentru IMM-urile care au calitatea de prosumator, termenul asociat consumatorilor de energie care devin producători.
să se împletească armonios, este de părere Florentina Nanu, un „actor“ implicat în proiecte de economie circulară, atunci când vine vorba de dezvoltarea sustenabilă a capitalei României
Segmentul de tablete premium, cu prețuri de peste 400 de euro, a ajuns să reprezinte circa jumătate din totalul vânzărilor de tablete de pe plan local, în condițiile în care românii