În România, compania furnizează servicii pentru Wizz Air în șase aeroporturi – București Otopeni, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu și Timișoara –, acoperind servicii de handling la sol, asistență
Compania Sameday, una dintre cele mai firme din piața locală de curierat, își închide operațiunile din Ungaria, pas ce duce la ieșirea curierului de pe piața vecină, potrivit informațiilor
Gigantul american Google a avut anul trecut venituri de peste 15 milioane de euro în România, iar în 2013 va avea încasări de aproape 20 de milioane de euro - de câteva zeci de ori
Bitdefender, una dintre cele mai mari companii de IT din România, controlată de familia de matematicieni Măriuca și Florin Talpeș, care a devenit unul dintre jucătorii importanți la
ceea ce duce inclusiv la o extindere a rețelei de magazine proprii Panimon, a explicat Ovidiu Bucătaru, CFO al grupului Agricultorul-Panimon, în emisiunea ZF Investiți în România
Majoritatea activităților sunt în limba engleză, avem aici și tineri din România, dar și de peste hotare.“
Copăescu spune că cea mai mare parte a intervențiilor chirurgicale din spitalul
Runda de investiții a fost condusă de BlackPeak Capital, urmat de Catalyst Romania Fund II, ambii investitori noi, cărora li s-au alăturat South Central Ventures și…