François Bloch, CEO al BRD-SocGen, a treia cea mai mare bancă de pe piața locală, afirmă că cererea de produse și servicii bancare va scădea, dacă economia nu își va reveni din această
Cele șase companii care activează în industriile farmaceutică și medicală au încheiat primul trimestru al anului 2020 cu venituri totale de 532,8 mil. lei, în creștere cu 9,6% f...
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, afirmă că șocul economic creat de pandemia de COVID-19 este mare din punct de vedere economic, dar pandemia va schimba fundamental
grupului francez Alcatel-Lucent și ale companiei finlandeze Nokia, își va extinde campusul din Timișoara urmând să dețină astfel, potrivit reprezentanților firmei, „cel mai mare
contribuie în mod obligatoriu cu 3,75% din salariul brut pentru administrarea privată a economiilor pentru bătrânețe, au depășit Fondul Proprietatea și au devenit al treilea cel mai mare
Ca volum, 19,5 milioane de acțiuni SIF2, aceasta este cea mai mare tranzacție DEALS pe acest emitent din august 2017 încoace, arată datele agregate de ZF din platforma Tradeville.