Grupul BCR, care include a doua cea mai mare bancă de pe piața locală, a obținut în T1/2022 un profit net de 477,5 mil. lei, în creștere cu 12,5% față de câștigul din primele trei
Alpha Bank, cea mai mare bancă grecească din piața locală, a vândut la începutul anului 2018 un pachet de credite neperformante (NPL-uri) în valoare de 360 mil. euro către un consorțiu
James Dimon, CEO al JPMorgan, cea mai mare bancă americană, a fost recompensat anul trecut cu un pachet salarial total de 31 mil. dolari, în condițiile în care banca pe care o conduce
BCR, a doua cea mai mare bancă locală după active, a vândut credite neperformante (non-performing loans -NPL) în valoare de peste 132 milioane de lei (28 mil. euro) în 2018, cu circa
Cea mai mare datorie a Electro Distribution, de 61 mil. lei, s-ar fi format prin aplicarea unei penalități reprezentând de 17 ori valoarea unui echipament „pretins comandat și nelivrat
BCR, a doua cea mai mare bancă de pe piață după active, a raportat la finalul primului trimestru din anul 2020 (T1) un profit net de 428,3 mil. lei, în creștere cu circa 60% comparativ
Centrul Medical Unirea (CMU), cea mai mare companie sub care funcționează brandul rețelei Regina Maria, al doilea operator privat de sănătate, a raportat afaceri de 565 mil. lei în