Brandurile românești au ajuns destul de cool și au o imagine destul de puternică să convingă consumatorul român să cumpere produsele, a declarat Lavinia Dinculescu, Head of Marketing
Pe scurt, așa ca să reținem opțiunea, dânsul nu mai vrea să fie român cu casă, ci vrea să fie neamț fără casă“, a spus guvernatorul astăzi la sediul BNR la prezentarea raportului asupra
Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, vinde mai bine de două treimi din producția de tâmplărie peste granițe, potrivit celui mai recent raport
Spurny, un bancher dur, și-a asumat ceea ce multă lume nu avea curajul să facă: să taie costurile în BCR (banca a renunțat la o treime din angajați în ultimii trei ani) și să rezolve
„În 10 ani de activitate, Fondul Român de Contragarantare a acordat contragaranții în valoare de 4 miliarde de lei care au reprezentat credite de 12 miliarde de lei acordate unui număr
Piraeus, o bancă de dimensiunii medii în sistemul bancar românesc, a raportat pentru 2017 active de 6,4 mld. lei, plasându-se pe locul 13 în topul băncilor de pe piața românească cu
România a înregistrat anul trecut 78.760 de noi cazuri de cancer, arată un studiu al Agenției Internaționale pentru Cercetarea Cancerului al Organizației Mondiale a Sănătății, citat