Tot mai multe companii germane prezente în românia devin pesisimsiute cu privire la viitorul economic al țării, arată Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) în chestionarul
Banca centrală a Norvegiei a anunțat astăzi că își reduce dobânda de referință de la 1,5% la 1%, într-o încercare de a da un răspuns economic șocurilor transmise de pandemia de coronavirus
Energia va merge în următorii ani mână în mână cu politica industrială și va fi o transformare la nivel economic care deja e vizibilă, România fiind deja în ceasul al 13-lea și trebuie
România și peste 25 de milioane la nivel global, anunță introducerea metalelor prețioase platină și paladiu în portofoliul de soluții de investiții pentru utilizatorii din Spațiul Economic
Forumul Economic Mondial de la Davos, unde se adună o dată pe an elita lumii, a început în umbra fricii de recesiune, dar se încheie cu un ușor sentiment de optimism.
capital din România a înregistrat în primul semestru al anului creșteri ale principalilor indicatori bursieri, ale capitalizării și ale activității de tranzacționare, într-un context economic
Universitățile din Cluj-Napoca continuă să atragă un număr mare de candidați la admiterea din 2026, cele mai căutate programe fiind cele din domeniile medical, psihologic și economic