Volvo a prezentat noua generație a modelului V60, breakul de clasă medie al constructorului suedez ce dorește să se relanseze în cursa pentru segmentul premium al segmentului D.
Salariul mediu net pe economie a ajuns la 3.620 de lei în decembrie 2020, în creștere cu 209 lei, circa 6,1% față de luna precedentă și cu 280 de lei, circa 8,4% comparativ cu aceeași
Equipment Zalău, distribuitor de echipamente industriale controlat de Paul și Lorena Hodiș, a cumpărat 46% din producătorul de echipamente pentru industria de petrol și gaze Armax Gaz Mediaș
Prima medie aferentă polițelor de asigurare auto obligatorie RCA încheiate pentru vehicule din categoria autoutilitare și autocamioane, pe o perioadă de douăsprezece luni, a înregistrat
Aceste produse au fost puse la adăpost de criză și datorită faptului că se adresează persoanelor cu venituri peste medie, mai puțin afectate de criză.
Allianz-Țiriac, cea mai mare companie de asigurări din România din punct de vedere al primelor brute subscrise, afirmă că a menținut în 2015 o primă medie la RCA de circa 540 de lei
Subsidiara locală a grupului elvețian Holcim a semnat un acord de finanțare cu Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) pentru Carbon Hub CPT01, primul