completă a sectorului de sănătate din România, de la evoluția bugetelor alocate Sănătății, la cei mai mari jucători privați din domeniu și investițiile realizate în dezvoltarea de clinici
„În domeniul serviciilor medicale există o cerere foarte mare de candidați, se deschid în continuare centre medicale private, clinici de mici sau de mari dimensiuni și este nevoie de
planurile Medsana, care va demara în acest an construcția unui spital care se va concentra pe chirurgie robotică, povestește Vassilis Chaniotis, directorul general al rețelei de clinici
Portofoliul DHL pentru industria medicală include peste 150 de companii farma, peste 20 de depozite pentru studii clinice, peste 100 de stații certificate, 160 de depozite calificate
Pentru menținerea sănătății, tot mai mulți angajatori au început să ofere salariaților beneficii legate de accesul la săli de sport, pe lângă abonamentele medicale la clinici private
Ajunși în dificultăți financiare, 33% din românii cu activități în domeniul medical (personal spital, farmacii, clinici de specialitate, doctori, farmaciști etc.) au împrumutat bani
acest rol primesc acțiuni în companie la preț preferențial, bonus de performanță, bonuri de masă, compensare pentru munca în regim de telemuncă, asigurare medicală, abonament la clinici
„Am sunat la cel puțin zece clinici pentru a-mi face programare la verificat pălmânii, că încă tușesc, deși nu mai am COVID și mi-au zis că nu pot merge la CT sau alte analize decât
trecut, am continuat să urmărim acest obiectiv și am căutat să creștem valoarea adăugată pe care le-o putem oferi pacienților noștri atunci când trec pragul unui spital sau al unei clinici