Acționarii UniCredit Bank România, instituție de credit controlată de grupul italian cu același nume, au decis în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (AGOA) din luna aprilie ca
Eviden România, parte a grupului francez Atos - unul dintre cei mai mari integratori IT&C din Europa -, anunță lansarea CloudSecOps Center în România, Timișoara, au transmis reprezentanții
Producătorul rus de soluții de cybersecurity Kaspersky a decis în data de 1 septembrie să închidă compania pe care o deținea în România și care fusese înființată acum 16 ani, conform
Tranzacția prin care Vodafone România a achiziționat, pentru 30 mil. euro, active ale operatorului de telefonie mobilă Telekom România Mobile, va consolida poziția Vodafone în România
SoftServe România, subsidiara locală a companiei ucrainene SoftServe, care oferă servicii de dezvoltare software și consultanță, are ca obiectiv dublarea echipei de angajați din România
Aproximativ 64% dintre companiile din România au implementat cel puțin un sistem de mobilitate pentru angajații lor și 90% dintre acestea au planificate investiții sau intenționează