Turism Felix deține șapte hoteluri, unul de patru stele (Internațional), două de trei stele (Termal și Nufărul) și patru de două stele (Someș, Poienița, Mureș și Unirea).
suntem în situația în care n-a funcționat în primăvară niciun fel de sistem de protecție“, a spus Octavian Dan, fondator al Merăria, livadă cu meri care se întinde pe o suprafață de șapte
„Avem foarte multe discuții cu producătorii noștri din piață, dar și cu producătorii de panificație, lapte sau carne și cea mai mare problemă este că oamenii au tendința de a renunța
Raliul spectaculos al acțiunilor – circa 170% – a avut în spate rezultatele financiare solide ale companiei, dar și revizuirile optimiste ale estimărilor pentru anul în curs.
Acesta nu este singurul parteneriat derulat de Petrom, care mai colaborează și cu lanțul de fast-food Subway, care a deschis până acum șapte restaurante pe lângă benzinăriile Petrom
folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte
Spre exemplu, în urmă cu un deceniu, producătorii români de încălțăminte țineau în spate 1% din exporturile mondiale de pantofi, piața locală fiind al 14-lea exportator al lumii.
M-am uitat pe șapte trimestre în urmă, la clienții pe care îi aveam la 1 ianuarie 2025 și pe care i-am urmărit până la 1 octombrie 2026, țin să vă spun că este flat, este o creștere
BVB face parte și dintr-o inițiativă a opt burse, dintre care șapte din UE, pentru un indice regional și, speră el, un ETF pe acest indice, astfel încât piețele mici să devină vizibile
De asemenea, ea a mai încasat 30.384 lei pentru funcția pe care o ocupă în cadrul consiliului de administrație al SAPE (Societatea de Administrație a Participațiilor în Energie).