Johnson & Johnson pierde 40 mld. dolari din valoarea de piață într-o singură zi
În prezent, reunește peste 250 de branduri ce activează pe trei mari segmente: device-uri medicale, farmaceutice și produse de consum în domeniul sănătății.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
În prezent, reunește peste 250 de branduri ce activează pe trei mari segmente: device-uri medicale, farmaceutice și produse de consum în domeniul sănătății.
Stomatologia estetică reprezintă un procent tot mai mare din volumul de proceduri medicale realizate în cadrul clinicilor dentare Victoria.
Vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca etapele procedurale să se deruleze într-un ritm alert, astfel încât construcția acestui obiectiv medical ultramodern, de o importanță aparte
Microcomputer Service, companie deținută majoritar de antreprenorul român Constantin Mândruleanu, care se ocupă cu comerțul echipamentelor de producere și livrare a oxigenului medicinal
„Rolul de claims officer implică activități de birou pentru suportul clienților, inclusiv procesarea cererilor medicale conform acordurilor de serviciu stabilite.
„Facem tot ce ne stă în putere pentru a ajuta pacienții, corpul medical și autoritățile.
cu produsele medicale umane, spune Irina Roșu.
Fondat în 2011 la Bayonne, Santé Basque operează cinci unități medicale, are peste 300 de angajați și colaborează cu aproximativ 50 de medici și psihiatri (salariați și independenți
Grupul de servicii medicale private MedLife (simbol bursier - M), controlat de familia Marcu, a raportat un profit net de 5,7 mil. lei la nouă luni din 2019, echivalentul unei creșteri