AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie antreprenorială de tehnologie listată la Bursa de Valori București, vizează pentru 2026 venituri de 552 milioane de lei
Safety Broker, cel mai mare broker de asigurări de pe piața locală, care a ajuns pe mâinile Grupului polonez Unilink, începând cu data de 31 octombrie 2021, iar ulterior întreg grupul
Însă amenințările Iranului la adresa navelor au închis în mare parte Strâmtoarea Hormuz, blocând cea mai mare parte a petrolului său de pe piețele globale.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din România și cel mai mare producător de energie regenerabilă, cu peste 6,3 GW capacitate instalată în hidrocentrale
◆ Kyivstar, cel mai mare operator mobil din Ucraina, va conecta prin satelit Starlink circa 12 milioane de utilizatori până la sfârșitul anului 2026, de la 5 milioane în prezent –
Hidroelectrica, cea mai mare companie din portofoliul statului român, a redevenit joi dimineață cea mai valoroasă companie listată la Bursa de Valori București, după ce capitalizarea
România are în prezent cel mai mare exces de economisire din regiune, însă lipsa unor suficiente oportunități de investiții locale riscă să direcționeze aceste fonduri către alte piețe
BT Asset Management, societatea de administrare a investițiilor din cadrul grupului financiar Banca Transilvania (TLV), a devenit cel mai mare administrator de fonduri mutuale din România
de investiții Vertical Seven Capital a devenit acționar semnificativ în cadrul societății 2Performant (simbol bursier 2P), depășind pragul de 5% din capitalul social al celui mai mare