general al Transelectrica (TEL), monopol natural pe piața de energie electrică, a spus ieri că pierderile companiei în al treilea trimestru au fost de 50 mil. lei din serviciile de sistem
unei monede digitale, în condițiile în care aceasta se apropie de o lansare oficială, China urmând să devină astfel prima economie importantă a lumii care introduce un astfel de sistem
Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a ajuns finele lunii martie la 62,55 miliarde de lei (12,96 miliarde de euro), în creștere
Acțiunile Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), operator în sistem de franciză al lanțurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, cât și al restaurantelor KFC din Italia și
Erste Bank, companie austriacă care, în România, deține BCR, a doua bancă din sistem după active, a publicat miercuri un raport despre situația economică a României în care, după ce
Compania Capri-Lact din județul Dolj, deținută de Silvia Tworek, de naționalitate germană, care produce în sistem integrat produse din lapte de capră, mizează anul acesta pe vânzări
Schweighofer vor să plătească un bonus de 2 euro în plus pentru buștenii certificați FSC – un certificat care atestă o bună practică în exploatarea forestieră, și să instaleze un sistem
Antreprenorul român Aurel Onigaș care exploateză o livadă de 300 de hectare de pomi fructiferi și produce sucuri naturale în sistem integrat, produse care ajung pe rafturile retailerilor
Pizza Hut Delivery, conceptul de livrare la domiciliu lansat de Pizza Hut, disponibil pe piața locală și în sistem de franciză începând cu primăvara acestui an, presupune o investiție
Sphera Group (simbol bursier SFG), operatorul în sistem de franciză al lanțurilor de restaurante KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România, a încheiat anul 2021 cu vânzări consolidate